„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.04.2019, față de inculpatul BĂRBULESCU GHEORGHE ADRIAN, ofițer de poliție în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.
Potrivit ordonanței procurorilor, în data de 15 aprilie, ofițerul de la Academia de Poliție ar fi transmis jurnalistei Emilia Șercan, pe numărul personal, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul școlii doctorale a Academiei de Poliție A.I. Cuza, au obținut titlul de doctor.
„ Inculpatul a amenințat-o pe jurnalistă că, că în caz contrar, aceasta va suferi acte de violență și îi va fi suprimată viața”, arată procurorii DNA.
Potrivit sursei citate, pe timpul cât se află sub control judiciar, ofițerul trebuie să respecte următoarele obligații, potrivit Direcției:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la I.P.J. Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de anumite persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
„Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai precizează DNA.
Jurnalista Emilia Șercan este cea care a anunțat, pe Facebook, că a fost amenințată. „Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire”, a scris Emilia Șercan, pe Facebook, publicând o captură după mesajul primit.